CCIA Brăila participă la un eveniment dedicat agriculturii inteligente și adaptării la schimbările climatice
Business
12.06.2026
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila participă astăzi la un amplu eveniment dedicat agriculturii inteligente și soluțiilor de adaptare la schimbările climatice, organizat în parteneriat cu Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Brăila, Agrosmart Cluster și Facultatea de Inginerie și Agronomie.
Evenimentul se desfășoară pe 12 iunie 2026, între orele 9-16, la sediul SCDA Brăila, situat pe Șoseaua Vizirului, km 9, și reunește cercetători, fermieri, reprezentanți ai mediului academic și specialiști din domeniul agricol.
Președintele CCIA Brăila, Ștefan Fusea, este prezent la simpozionul științific, unde sunt abordate teme legate de digitalizarea agriculturii, utilizarea tehnologiilor moderne și creșterea rezilienței fermelor în fața provocărilor climatice.
Programul include un simpozion științific cu participarea unor cercetători din România și Germania, demonstrații practice cu drone și utilaje agricole CLAAS în câmpul experimental, precum și Târgul Național AgriCultura 2026, care cuprinde expoziții, degustări și prezentări de produse specifice sectorului agricol.
Participanții beneficiază, de asemenea, de consultații optometrice gratuite oferite de Optilaser Vision.
Organizatorii subliniază că evenimentul reprezintă o platformă de dialog între mediul de cercetare și cel de afaceri, având ca obiectiv identificarea celor mai eficiente soluții pentru dezvoltarea unei agriculturi moderne, sustenabile și competitive.
Accesul publicului este gratuit.