BIFF 2025 onorează 150 de ani de la nașterea Reginei Maria printr-o secțiune de film istoric unică în România

BIFF 2025 onorează 150 de ani de la nașterea Reginei Maria printr-o secțiune de film istoric unică în România Cultura 29.08.2025

Bucharest International Film Festival (BIFF), ajuns la cea de-a XXI-a ediție, continuă să aducă în fața publicului creații cinematografice relevante și profund ancorate în realitățile contemporane și istorice.

București Business și Reușita sunt parteneri media ai BIFF 2025.

În acest an, secțiunea „Istorie și Cinema” revine în programul BIFF cu două producții de excepție care îmbină forța narativă a documentarului cu rigoarea cercetării istorice. Inițiată în 2021 de Dan Drăghicescu (producător asociat Chainsaw Film Productions), cu ocazia Centenarului Regelui Mihai, secțiunea s-a transformat într-un adevărat ambasador cultural, promovând valori, memorie și identitate.

Unică în peisajul festivalier românesc și ajunsă la cea de-a cincea ediție, secțiunea „Istorie și cinema” marchează în acest an un moment important, 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, una dintre cele mai carismatice și influente personalități din istoria României moderne. Festivalul celebrează acest moment prin proiecția „Despre Viață - Regele Mihai al României”.

Documentarul „Despre Viață – Regele Mihai al României”, producător executiv de John Florescu, cu Dan Drăghicescu în calitate de producător asociat, regia Marin Dinescu, Viorel Sergovici Sr. director de imagine și Mircea Lăcătuș la montaj. Filmul oferă o perspectivă profund personală asupra relației Regelui Mihai cu Regina Elena și Regele Carol al II-lea, precum și asupra valorilor care i-au ghidat viața: credința, loialitatea și onoarea. Documentarul include și un material excepțional, ultimul interviu acordat de Prințul Filip al Marii Britanii, văr direct al Regelui Mihai, despre legătura de familie și vizitele în România din perioada 1927. Este o producție cu o puternică încărcătură emoțională și istorică, ce merită descoperită pe marele ecran. O producție Chainsaw Film Productions.

Al doilea proiect din această secțiune este seria „Enigmele României”, prezentată de consacratul actor Marcel Iureș, în regia lui Marin Dinescu, producător executiv John Florescu, o producție pentru History Channel de Chainsaw Film Productions. Cele trei episoade selectate pentru proiecție: „Asasinatul Barbu Catargiu”, „Maria Tănase” și „UFO peste spațiul aerian român”, invită spectatorii să exploreze mistere nerezolvate și povești puțin cunoscute din trecutul național. Cu o abordare cinematografică modernă, care combină narațiunea captivantă, interviuri cu istorici și experți, imagini de arhivă și reconstituiri sugestive, seria reușește să aducă istoria în prezent, adresându-se în special tinerilor. Printre invitații care contribuie la aceste episoade se numără politologul Stejărel Olaru, istoricul Andrei Pogăciaș și cosmonautul Dumitru Prunariu.

Filmele prezentate în cadrul secțiunii „Istorie și cinema” au susținerea BAT Romania și fac parte din Turneul Național de Educație Istorică 2026, inițiat de Dan Drăghicescu și John Florescu începând cu anul 2019.

Pentru detalii suplimentare despre programul festivalului și cele mai recente noutăți ale acestei ediții, accesați biff.com.ro sau urmăriți-ne pe rețelele de socializare.

Festivalul este organizat de Fundația Charta și Asociația Culturală Grigore Vasiliu Birlic, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, cu sprijinul Ministerului Culturii – o recunoaștere a contribuției sale în promovarea filmului și a dialogului intercultural.

Locațiile în care se va desfășura BIFF 2025 sunt: Cinema Muzeul Țăranului Român, CREART - Grădina cu filme, Cinemateca Eforie și Cinema Union.


Tenis / Victorii pentru sportivii români în turneul J30 de la Chișinău

În turneul J30 de la Chișinău, desfășurat în perioada 13-19 iulie a.c., sp...

ȘTIREA ZILEI la malul mării: Aur pentru Amalia Maria Niță de la CSM Constanța la „Centura de Aur”!

Sala Polivalentă din Brăila găzduiește în aceste zile, întrecerile turneul...

Tenis de masă / România, dublă vicecampioană europeană la juniori la Gondomar!

Sportivii români au început în forță Campionatele Europene de Juniori 2026...

Tenis / Alesia Breaz și Cristina Nicoleta Todoni au cucerit titlul la dublu la turneul ITF W35 de la Buzău

Perechea formată din Alesia Breaz și Cristina Nicoleta Todoni a câștigat p...

Petrolul a reaprins speranța. Victoria cu Dinamo a fost despre suporteri, caracter și începutul unei noi povești

Există victorii care valorează mai mult decât cele trei puncte din clasame...

Un prahovean, victorios in turneul ITF de tenis J30 de la Chișinău

În turneul J30 de la Chișinău, desfășurat în perioada 13-19 iulie a.c., sp...

Echipele HIDRO PRAHOVA, în acțiune, după nenorocirea de la Bușteni! Fotografiile „spun” totul!

În urma fenomenelor meteorologice extreme care au afectat orașul Bușteni,...

Mobilizare exemplară a echipelor Salvamont Prahova! Președintele CJ a văzut, a fotografiat și a rămas impresionat!

„În aceste momente, colegii noștri din cadrul Serviciului Public Județean...

Cum se proiecteaza un circuit hidraulic eficient pentru utilaje?

Un utilaj poate avea cilindri performanți, distribuitoare moderne și compo...

35 de ani ai Muzeului Național Cotroceni: patrimoniu, comunitate și continuitate

Muzeul Național Cotroceni a marcat vineri, 10 iulie 2026, împlinirea a 35...

Cum îmbătrânește pielea după 30 de ani și ce soluții există?

După vârsta de 30 de ani, pielea începe să treacă printr-o serie de modifi...

Un nou început pentru Spitalul Orășenesc Sinaia. Primarul a prezentat echipa!

„Am prezentat echipa care va asigura conducerea interimară a Spitalului no...

Sănătatea copiilor începe cu grija pentru fiecare detaliu. Ce face adminitrația județeană?

Virgil Nanu, președintele CJ Prahova, declara ieri urmmătoarele: Astăzi am...

Masca de CPAP: tipuri, confort și de ce alegerea ei poate decide succesul terapiei apneei în somn

Jumătate dintre pacienții diagnosticați cu apnee obstructivă în somn renun...

Premieră la Sinaia: exercițiu cu victime multiple și activarea Planului Alb la Spitalul Orășenesc Sinaia

Astăzi, 29 iunie 2026, Spitalul Orășenesc Sinaia a fost scena unui exerciț...

Ploiesti: program nou cu publicul al Direcției Gestiune Patrimoniu

Primăria municipiului Ploiești informează cetățenii că programul cu public...

Ploiesti: Traseul 33 nu va mai circula

Având în vedere numărul scăzut de călători utilizatori, începând cu data d...

Lucrări de dezinsecție efectuate de Coral Impex, în municipiul Ploiești, în luna iulie

Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că, în perioada 20-31...

Montajul aerului condiționat: unde greșesc cel mai des instalatorii și proprietarii

Fiecare vară aduce același val: temperaturi de peste 35 de grade, cereri...

Video-interfon într-un bloc vechi: se poate fără spargeri?

Modernizarea sistemului de acces este una dintre cele mai frecvente invest...

Workshop internațional de arhitectură- Byeong-Joon Kang în trei mari orașe din Ardeal

Cum influențează inteligența artificială viitorul arhitecturii? Cum se în...

Sina magnetica LED: iluminat flexibil pentru amenajari moderne si premium

In amenajarile moderne, iluminatul nu mai este tratat ca un simplu element...

„Lemnul arde” – Dar devine unul dintre cele mai sigure materiale din construcții moderne

În discuțiile despre construcții, una dintre cele mai frecvente obiecții...