Talent, educație și performanță, Gabriel Popescu, un tânăr de 12 ani, debutează pe scena TNB în cadrul Regalului Vienez

Talent, educație și performanță, Gabriel Popescu, un tânăr de 12 ani, debutează pe scena TNB în cadrul Regalului Vienez Cultura 29.12.2025

Capitala a fost martora unui moment simbolic de Crăciun, care reunește valorile educației, culturii și performanței timpurii. Pe 25 decembrie, pe scena Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, Gabriel Popescu, în vârstă de 12 ani, a debutat în cadrul Concertului Extraordinar de Crăciun Regal Vienez, un eveniment cultural major ce reunește muzicieni de elită din România și Italia.

Alături de mentorul său, profesorul și chitaristul Mădălin Antonesei, Gabriel a interpretat cu sensibilitate și rafinament Tango to Evora și canțoneta Chitarra romană, în transcripție pentru două chitare, emoționând profund audiența formată din peste 2.000 de spectatori, două săli sold out într-o singură seară. Un debut susținut la cel mai înalt nivel artistic, cu o sală arhiplină și un repertoriu select. 

Programul serii a fost o adevărată sărbătoare muzicală, atent construită pentru a îmbina rafinamentul operei cu farmecul colindelor și exuberanța dansurilor tradiționale. Publicul s-a bucurat de interpretări remarcabile ale unor arii și duete celebre, precum „Una furtiva lagrima” din Elixirul dragostei de Donizetti, „Brindisi” și „Sempre libera” din La Traviata de Verdi, dar și „Liber schweigen”, duetul plin de umor din Văduva veselă de Lehar. Aceste momente au fost susținute de soliști de operă, soprana de coloratură Carmen Lopez, tenorul italian Paolo Spagnuolo, unul dintre puținii discipoli ai legendarului Luciano Pavarotti și baritonul Alfio Grasso de la Teatro di Opera di Roma.

În egală măsură, spectacolul a inclus lucrări orchestrale emblematice, precum „Dunărea albastră” de Johann Strauss și „Balada Păsările tinereții noastre” de Eugen Doga, alături de polci antrenante „Tritsch-Tratsch-Polka” și tarantele italiene, precum „C’ela luna mezzo al mare”. Unul dintre cele mai aplaudate momente ale serii a fost interpretarea electrizantă a Csardas-ului de Vittorio Monti, în versiunea violonistului și dirijorului Bogdan Costache, direct din mijlocul publicului.

În spiritul sărbătorilor, nu au lipsit colindele tradiționale, de la „Sanie cu zurgălăi” și „O, ce veste minunată”, până la internaționalele „Silent Night” și „Jingle Bells”, completând o seară de excepție, încărcată de emoție, virtuozitate și bucurie colectivă.

Evenimentul, organizat de Prestige Art Production, a fost o demonstrație a potențialului pe care România îl are în formarea viitorilor artiști. Gabriel Popescu este elev al Școlii Gimnaziale de Arte nr. 5 din București și are deja în palmares distincții importante, atât pe plan național, cât și international, din care amintim doar Premiul I la Sinaia International Guitar Festival, ediția 41; Premiul I de Excelență la Concursul Național „Iosif Sava”, ediția a VIII-a; Premiul I la Concursul Internațional „Talente în Afirmare”, ediția a XIII-a; Premiul II la Concursul Internațional „Eduard Pamfil”, ediția a XXV-a și Premiul Special – Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală, etapa națională. Este dovada vie că investiția în educația artistică are impact direct în societate și contribuie la formarea unei generații valoroase și capabile.

Prezența lui Gabriel va fi remarcată din nou în 2026, în cadrul turneului „Simfonia Iubirii”, care va aduce în fața publicului din întreaga țară lucrări dedicate iubirii, interpretate într-o formulă orchestră–cor–balet.

Eveniment prezentat de Prestige Art Production, un demers firesc, parte din angajamentul constant de a promova tinerele talente din domeniul artistic.

Parteneri media: Bucuresti Business, Prahova Business, Constanta Business.

 


Centura Comarnic: Se fac ultimele lucrări înainte de teste

„Mai e puțin, dar sunt zile în care fiecare lucrare închisă contează. A...

Noutăți pe șantierul bazei sportive de la Liceul de Chimie!

Mihai Polițeanu: „A fost turnat perimetralul întregii baze. Acum se lucrea...

Pas spre baschetul mare: Codruț Dinu pleacă în NCAA după șapte sezoane la CSM Petrolul Ploiești

CSM Petrolul Ploiești se desparte de unul dintre cei mai valoroși jucători...

150 DE MILIOANE DE EURO pentru noi instalații de stocare a ENERGIEI

Ieri a fost publicat în Monitorul Oficial Ghidul solicitantului pentru...

Piele naturală, piele întoarsă sau textil: ce contează cu adevărat la încălțămintea de zi cu zi

Dimineața alegi o pereche pentru drumurile până la birou, după-amiaza ai d...

De ce tot mai mulți români aleg Floria când trimit flori în alt oraș

Ai pe cineva drag în Cluj, Iași sau Timișoara și tu locuiești în București...

Pod nou, de 6 milioane de euro, la Cluj-Napoca

„Construim un nou pod în Cluj-Napoca! Au început lucrările. Investiție de...

Temperatura perfecta in orice sezon. Cum alegi un sistem eficient pentru tot anul?

Creșterea costurilor la energie și dorința de a menține un confort termic o...

Fațadele moderne nu înseamnă doar izolație. De ce contează întregul sistem constructiv

În ultimii ani, discuțiile despre eficiența energetică s-au concentrat a...

Puțini știu cât de mult contează ambalajul unui colet pentru imaginea unei afaceri

Pentru multe afaceri care vând online, prima impresie reală se formează ab...

Cum alegi o locuință care poate deveni și o investiție bună

Pentru cei mai mulți oameni, cumpărarea unei locuințe este cea mai importa...