Duminică seară…târziu. Când luna rotată, dalbă se pregătea să vestească nu peste mult miezul nopții, stăteam la o vorbă cu Doamna Anca. După spectacole, după… nenumăratele aplauze și fotografiile cu… fiecare din numerosul public venit să de bucure de TEATRU, de… SHAKESPEARE, deși eu dorisem doar să o felicit s-o-mbrățițșez, înțelegând că dincolo de orice e… OM și o fi, poate, obosită, nu dumneaei, ARTISTA, a lăsat strânsul butaforiei și pregătirile de plecare către casă și ne-am așezat la povești. Dacă n-ar fi existat TIMPUL, cred că și acum am fi fost tot acolo, în foișor, povestind, bucurându-ne. Iar eu am plecatde acolo cu tezaurul unor vorbe de duh, a unor învățăminte, totul iscat din ceva profund, din experiența unei artiste, din arta sufletului unui om care și-a asumat menirea.

„Vezi, de-asta facem teatru așa, dincolo de sală, de scenă, așa ca-n vremurile vechi, să vină lumeasă se bucure, să-nvețe. Nu în sală,în rochii de seară, la costum și la cravată. Să vină lumea liberă neconstrânsă, fără să se gândească pe ce rând are bilet. Pur și simplu să vină lumea să se bucure, să simtă teatrul, să simtă jocul, să simtă și să înțeleagă ce a vrut Shakespeare și cum a văzut el lumea, ce învățături ne-a lăsat. Să vadă oamenii actorul de aproape, să-i audă și bătăile inimii. Dincolo de machiaj, de reflectoare, de scenă, să facă parte din spectacol, să ne dăm mâna, să dialogăm. Știi de ce? Pentru că mai ales acum, în vremurile astea, avem așa nevoie de CULTURĂ!!! (Asta a spus cu acea suflare cu aplomb, cu întreaga-i trăire și publicului, la final). Și de-asta facem cu tot sufletul ce facem pentru voi toți. În parcuri, pe bulevard, aici, la o terasă, undeva… Teatrul să ajungă la  fiecare, la întreaga comunitate. Să vezi, așa se face și în America de exemplu, în New York se joacă Shakespeare în parc,  în țările din Occident la fel. Pentru că e nevoie să ne simțim  unii pe alții, să învățăm să fim frumoși, empatici, să primim cultura și să o înțelegem”.

Întregul articol aici.