Tot mai multe cluburi sportive, fie ele școlare, municipale sau private, trag același semnal de alarmă: nu mai sunt bani pentru sport. O spun antrenori, părinți și profesori de educație fizică. Bugetele sunt tăiate sau stagnate de ani buni, echipamentele sunt vechi, deplasările la competiții devin un lux, iar salariile celor care formează viitorii sportivi ai României sunt adesea simbolice.

Și totuși, într-un paradox dureros, ne întrebăm de ce tot mai mulți copii stau acasă, cu ochii în telefoane, tablete și console. De ce obezitatea infantilă este în creștere, de ce scade nivelul de coordonare, de socializare, de rezistență fizică și psihică. Adevărul este că nu doar tehnologia este vinovată, ci și nepăsarea generală față de ceea ce ar trebui să fie sportul de bază – nu performanță, ci sănătate.

În timp ce alte țări investesc masiv în infrastructura sportivă școlară, în România, multe săli de sport arată ca în anii ’90. Sunt școli fără terenuri, fără mingi, fără profesori dedicați pentru că posturile sunt blocate sau slab plătite. Cluburile sportive școlare abia supraviețuiesc. Programele „Sportul pentru toți” există pe hârtie, dar în practică, copilul român face sport doar dacă părintele are bani să-l ducă la un club privat.

Iar acolo, prețurile cresc, taxele se adună, iar statul nu sprijină suficient. Sunt antrenori care își plătesc singuri transportul sportivilor, care cumpără din banii proprii echipament sau plătesc chirii pentru săli. Este normal? Nu. Este o realitate? Din păcate, da.

În acest context, nu e de mirare că mobilul sau tableta devin „refugiul” copilului. Sunt accesibile, atrăgătoare și nu cer efort. Părinții, epuizați, acceptă. Școala nu mai oferă motivație, iar statul nu mai oferă condiții. Un copil care face sport învață disciplina, fair-play-ul, încrederea în sine. Fără sport, avem o generație cu probleme de postură, cu lipsă de concentrare și cu din ce în ce mai puțină interacțiune reală.

Vom ajunge într-o Românie în care sportul va fi doar pentru elite sau pentru cei cu resurse. O Românie în care talentele vor rămâne nedescoperite, iar sănătatea va deveni o problemă națională. Vom ajunge să tratăm boli în loc să prevenim. Vom avea din ce în ce mai puțini campioni pentru că nu am investit în baza piramidei: copilul care aleargă pe un teren în curtea școlii.

Este timpul ca autoritățile locale și centrale să nu mai privească sportul ca pe o cheltuială, ci ca pe o investiție în viitorul unei națiuni. Fără sport, nu avem sănătate. Fără sănătate, nu avem energie. Iar fără energie, o societate moare încet, în fața ecranului.

Sportul pentru copii trebuie să redevină o prioritate, nu o povară bugetară. Este, până la urmă, responsabilitatea noastră, a tuturor.

Autor: Daniel Lazăr